Europa Unită prin Cultură – 9 Mai Ziua Europei
Manifestările dedicate Zilei Europei 2026 au fost marcate la Reșița prin organizarea proiectului expozițional „Europa Unită prin Cultură”, desfășurat în data de 8 mai 2026 la sediul Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin. Evenimentul, realizat sub egida Ministerul Culturii și a Guvernului României, a constituit un demers cultural interdisciplinar orientat spre promovarea valorilor europene, a dialogului intercultural și a principiului unității în diversitate, specific spațiului comunitar european. Programul expozițional a reunit artiști plastici, poeți, meșteșugari, elevi și reprezentanți ai mediului cultural local, evidențiind diversitatea formelor de expresie artistică și contribuția acestora la consolidarea identității culturale regionale în context european.
Conceptul expozițional a integrat lucrări de pictură, creații decorative, sculptură, poezie, momente muzicale și compoziții culinare cu caracter artistic, configurând un cadru de valorificare a patrimoniului cultural contemporan și a creativității locale. În cadrul evenimentului au expus artiștii Leontin Prodan, Laura Iancu, Milenovici Adina Nicoleta, Gabriel Weisz, Anca Tănase, Tiberiu Pittner, Camelia Tasici Iațko, Viorica Verdeț, Carmen Cîrpaci, și Felicia Selejan, alături de creatorii de artă manuală Ionela Rîjniță, Gabriela Bădescu, Gherlea Ionel și Nelia Burcan. Secțiunea de sculptură a fost reprezentată de Doru Vasiuț, iar componenta literară a inclus creațiile semnate de Gerhard Chwoika, Maria Radu Novac, Adina Cirjan, Dorina Enuică Tima, Ariana Jianu, Marin Vânătoru și Nicoleta Bălan. Totodată, Marius Viorel Nedela a susținut un moment tematic dedicat aspectelor legislative.
La realizarea proiectului au contribuit și partenerii instituționali din cadrul Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, prin implicarea profesoarelor Alexandra Ștefan și Lucia Ghilea, împreună cu elevii claselor de pictură, arte decorative, chitară clasică și pian. În cadrul secțiunii dedicate artelor vizuale au participat elevii Ardelean Andra, Baghiu Antonia Maria, Bălan Rebeca, Boricean Ana, Ciorobară Florentina Maria, Diaconu Răzvan Mihai, Drăgan Adina Naomi, Gârdan Ana, Halip Antonia, Jarcu Adelina Ioana, Moldovan Sarah, Ploscaru Larisa Valentina, Pulișca Adela și Toma Cristiana, reprezentând specializările pictură și arte decorative. Componenta muzicală a fost susținută de elevele Nicolae Iasmina-Florentina, la clasa de chitară clasică, și Vlădulescu Maya, la clasa de pian. Participarea acestora a evidențiat rolul educației artistice în formarea tinerelor generații și în promovarea dialogului cultural prin intermediul creației și interpretării artistice.
Articol redactat de consilier gr. II – mrd. Călina Sebastian-Nicolae.

