Cel de-al 156-lea Kirchweih din Wolfsberg-Gărâna
Gărâna – tradiție germană, patrimoniu cultural și identitate comunitară în Banatul Montan
La 17 octombrie 2026, am participat la sărbătoarea Kirchweih, dedicată hramului Bisericii Romano-Catolice „Sfânta Tereza de Ávila” din Gărâna, eveniment care reflectă continuitatea tradițiilor comunității germane și rolul acestora în păstrarea identității culturale a Banatului Montan.
Portul tradițional, muzica, dansurile și obiceiurile transmise între generații reprezintă componente esențiale ale patrimoniului cultural imaterial, a căror perpetuare se datorează implicării comunității și preocupării pentru conservarea valorilor și a memoriei colective.
Totodată, biserica și ansamblul urban istoric din Gărâna constituie mărturii ale evoluției istorice și culturale a localității. Patrimoniul construit și tradițiile comunității se completează reciproc, conturând identitatea unui spațiu în care valorile istorice continuă să fie integrate în viața cotidiană.
Felicitări tuturor grupurilor muzicale și de dansuri participante pentru contribuția la desfășurarea evenimentului și pentru promovarea tradițiilor germane din Banatul Montan.
Adresăm mulțumiri Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen, Demokratisches Forum der Deutschen im Banat și Primăriei Comunei Brebu Nou – Gărâna pentru invitație, ospitalitate și implicarea în organizarea acestei manifestări dedicate tradiției și patrimoniului cultural.
Astfel de evenimente contribuie la consolidarea relațiilor dintre membrii comunității, la transmiterea patrimoniului cultural către generațiile tinere și la promovarea diversității culturale ca valoare fundamentală a Banatului Montan.
Respect pentru tradiție, responsabilitate față de patrimoniul istoric și apreciere pentru oamenii care păstrează vie moștenirea culturală a comunității.
Gărâna – deutsche Tradition, kulturelles Erbe und gemeinschaftliche Identität im Banater Bergland
Am 17. Oktober 2026 nahm ich am Kirchweihfest der römisch-katholischen Kirche „Heilige Teresa von Ávila“ in Gărâna teil. Die Veranstaltung veranschaulicht die Kontinuität der Traditionen der deutschen Gemeinschaft und deren Bedeutung für die Bewahrung der kulturellen Identität des Banater Berglands.
Die traditionelle Tracht, die Musik, die Tänze und die von Generation zu Generation weitergegebenen Bräuche sind wesentliche Bestandteile des immateriellen Kulturerbes. Ihre Weiterführung beruht auf dem Engagement der Gemeinschaft und dem Bewusstsein für die Bedeutung der Bewahrung kultureller Werte und des kollektiven Gedächtnisses.
Zugleich sind die Kirche und das historische Ortsensemble von Gărâna bedeutende Zeugnisse der geschichtlichen und kulturellen Entwicklung des Ortes. Das bauliche Erbe und die Traditionen der Gemeinschaft ergänzen einander und prägen die Identität eines Ortes, an dem historische Werte weiterhin im gesellschaftlichen Leben verankert sind.
Unser Glückwunsch gilt allen teilnehmenden Musik- und Tanzgruppen, die zum Gelingen der Veranstaltung und zur Pflege und Vermittlung der deutschen Traditionen im Banater Bergland beigetragen haben.
Unser Dank gilt dem Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen, dem Demokratischen Forum der Deutschen im Banat sowie der Gemeinde Weidenthal (Brebu Nou) – Wolfsberg (Gărâna) für die Einladung, die Gastfreundschaft und das Engagement bei der Organisation dieser dem Brauchtum und dem kulturellen Erbe gewidmeten Veranstaltung.
Veranstaltungen dieser Art tragen zur Stärkung des gesellschaftlichen Zusammenhalts, zur Weitergabe des kulturellen Erbes an jüngere Generationen und zur Förderung der kulturellen Vielfalt als grundlegendem Wert des Banater Berglands bei.
Achtung vor der Tradition, Verantwortung für das historische Erbe und Anerkennung für die Menschen, die das kulturelle Vermächtnis ihrer Gemeinschaft lebendig erhalten.
Text și foto: consilier gr. II, mrd. Călina Sebastian-Nicolae
