Vernisajul expoziției de pictură „Copilărie de poveste”

În data de 27 mai 2026, începând cu ora 13:00, în Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, a avut loc vernisajul expoziției de pictură intitulată „Copilărie de poveste”, eveniment cultural dedicat celebrării universului copilăriei și marcării apropiatei sărbători a Zilei Internaționale a Copilului – 1 Iunie.

Expoziția a fost organizată de Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, în colaborare cu Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, reunind lucrările artistice realizate de elevii clasei P.B. SBS, sub îndrumarea cadrelor didactice Adina Maria Teodorescu și Marinela Adumitroie, profesori pentru învățământul primar. Coordonarea și găzduirea evenimentului au fost asigurate de Monica Neculcea, director al Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin.

Manifestarea culturală a evidențiat creativitatea, sensibilitatea artistică și capacitatea de exprimare a copiilor prin intermediul artei plastice. Lucrările expuse au surprins, prin diversitatea tematică și cromatică, frumusețea copilăriei, universul imaginar al celor mici și valorile specifice acestei perioade a vieții, constituind o expresie autentică a talentului și imaginației elevilor participanți.

La eveniment a participat, în calitate de invitat, Iosif Mleziva, care a apreciat efortul organizatorilor și implicarea elevilor în promovarea valorilor culturale și educative prin intermediul artei.

Expoziția „Copilărie de poveste” a reprezentat un prilej de valorizare a creației artistice a copiilor și de consolidare a colaborării dintre instituțiile de cultură și cele de învățământ, contribuind la stimularea interesului pentru artă și la dezvoltarea spiritului creativ al tinerelor generații.

Cu această ocazie, adresăm sincere felicitări tuturor elevilor participanți pentru implicarea, talentul și entuziasmul demonstrate în realizarea lucrărilor expuse:

Radu Aris Cătălin, Atomoaiei Vladimir, Miroslav Kevin, Fleger Diana, Minea Cătălin, Jurca Larisa Ștefania, Neagu Nicole Mădălina, Heredea Alexandra Maria, Pascar Carina, Lascu Maria Lucia, Chitibea Medeea Maria, Ursu Eva Antonia, Chircovici Petru Miodrag, Staicu Cătălin, Manef Lara Anamaria, Martin Patrick, Mleziva Albert, Imbrescu Paul, Petcu Eduard, Drăghia Raul Ștefan, Roată Filip, Trăilă Ioana Sofia, Riza Matei, Tecar Elisa Maria și Dănăilă Luca.

De asemenea, felicitări se cuvin cadrelor didactice coordonatoare, organizatorilor și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui demers cultural și educativ, dedicat celebrării copilăriei și promovării expresiei artistice în rândul tinerei generații.


Redactat:Consilier superior Tudorescu Adela-Cristina

You may also like...