Ziua limbii române – întâlnire cu frumosul, cuvântul și lumina

Într-o atmosferă de aleasă emoție și recunoștință pentru limba română, Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin a găzduit, în data de 31 august 2026, expoziția de pictură a doamnei profesor Daniela Otelariu, eveniment desfășurat cu prilejul Zilei Limbii Române.

A fost mai mult decât o expoziție de pictură. A fost o întâlnire cu sufletul, cu memoria, cu frumusețea și cu lumina, o mărturisire artistică în care culoarea devine cuvânt, iar pânza – spațiu al trăirii și al rugăciunii. Evenimentul dedicat limbii române a fost deschis de doamna consilier superior Adela-Cristina Tudorescu și prezentat de doamna profesor Maria Radu-Novac, într-un cadru în care arta, literatura și graiul strămoșesc s-au întâlnit firesc și cu o emoție aparte.

Un loc deosebit l-au avut copiii, însoțiți de doamnele învățătoare Cristina Ardeleanu și Larisa-Roxana Huma, care au adus prospețimea și sinceritatea vârstei prin cântece și recitări în grai bănățean. Glasurile lor au reînviat, pentru câteva clipe, frumusețea unui tezaur lingvistic transmis din generație în generație.

Doamna învățătoare Viorica Verdet a surprins esența expoziției, numind-o un „jurnal pictural autobiografic”, o definiție care a pus în lumină caracterul profund personal al lucrărilor, fiecare tablou devenind o pagină de viață, o stare, o amintire sau o mărturisire.
Au intervenit, de asemenea, domnii Iulian Barbu, Gheorghe Țepeneu și Marin Vînătoru, care au vorbit despre lucrările expuse, despre sensibilitatea și universul artistic al autoarei și au întregit întâlnirea prin recitarea unor poezii, readucând în centrul forța și noblețea cuvântului românesc.

Un moment de profundă spiritualitate a fost intervenția părintelui ieromonah Ioanichie Petrica, ale cărui cuvinte au așezat expoziția într-o perspectivă a luminii și a tainei. Lucrările realizate pe fond negru au fost privite ca reprezentând „o lumină dincolo de lumină”, iar această imagine poate deveni cheia întregii expoziții: lumina care nu se vede doar cu ochii, ci se simte cu sufletul.

În această lumină se află și taina pe care Dumnezeu o descoperă omului, în timp ce acesta trece de la o stare la alta, de la întuneric spre lumină, de la îndoială spre înțelegere, de la zbucium spre pace. Astfel, pictura Danielei Otelariu nu se limitează la frumusețea formei și a culorii, ci devine mărturisire, căutare și rugăciune.

Expoziția ne-a amintit că arta adevărată nu are nevoie de explicații multe. Ea se așază în suflet și rămâne acolo. Iar atunci când culoarea este așezată pe pânză cu iubire, ea poate deveni o formă de rugăciune, o tăcere care vorbește și o lumină care continuă să ardă dincolo de ceea ce ochiul poate cuprinde.

Ziua Limbii Române a devenit astfel, la Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, o sărbătoare a cuvântului, a graiului, a poeziei, a picturii și a credinței – toate unite sub aceeași mare chemare către frumos.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și, mai ales, doamnei profesor Daniela Otelariu, pentru darul de a transforma emoția în culoare și trăirea în artă.

Evenimentul a fost filmat și reflectat de presa locală, prin Radio Reșița și Express de Banat.

 

Text: Consilier superior Adela-Cristina Tudorescu
Foto: Consilier superior Mirela Crîsta

You may also like...