Participare la evenimentul de prezentare a activității ANFP în implementarea Jalonului nr. 416 – Concursul național de recrutare a funcționarilor publici

În data de 5 martie 2026, la Hotel Timișoara, a avut loc evenimentul regional de prezentare a activității Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, organizat în contextul implementării Jalonului nr. 416 – Concurs pilot și organizarea concursului național de recrutare a funcționarilor publici, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice din regiunea de vest a țării și a avut ca obiectiv prezentarea progresului înregistrat în operaționalizarea reformei funcției publice, precum și informarea instituțiilor participante cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului național pentru ocuparea funcțiilor publice.

Din partea Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin au participat:

  • doamna Tudorescu Adela-Cristina, consilier superior;
  • doamna Neculcea Monica, consilier superior;
  • domnul Călina Sebastian-Nicolae, consilier gradul II mrd.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele etape ale implementării concursului național, rezultatele obținute până în prezent, precum și procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice. De asemenea, reprezentanții ANFP au prezentat modul de utilizare și gestionare a platformei informatice dedicate organizării concursurilor, precum și alte instrumente digitale destinate managementului resurselor umane din administrația publică.

Agenda evenimentului a inclus prezentări susținute de reprezentanți ai conducerii și specialiști ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și sesiuni de întrebări și răspunsuri care au facilitat dialogul și schimbul de informații între participanți.

Participarea la acest eveniment a constituit o oportunitate importantă de informare și actualizare profesională pentru reprezentanții instituției, contribuind la o mai bună înțelegere a procesului de modernizare a funcției publice și a mecanismelor de recrutare bazate pe principii de transparență, competență și profesionalism.

Foto/Text: mrd. Călina Sebastian-Nicolae

You may also like...