Organizare

Guvernul Romaniei
Ministerul Culturii

Despre noi

Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, ca serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, al Ministerului Culturii, are ca obiectiv principal asigurarea condițiilor de exercitare a dreptului la educație şi a accesului la cultură pentru toți cetățenii județului Caraș-Severin, indiferent de apartenența religioasă, etnică sau sexuală, şi în conformitate cu opțiunile lor liber exprimate.

Atribuțiile Direcției stabilite prin legi şi hotărâri de Guvern (H.G. nr. 90 din 10 februarie 2010, H.G. nr. 387 din 2 aprilie 2003, modificată de H.G. nr. 1.846 din 22.12.2005, OMCC nr. 2383 din 13 iunie 2008, Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000, Legea nr. 422 din 18 iulie 2001, Ordonanța Guvernului nr. 43 din 30 ianuarie 2000 etc.), se referă la inițierea unor măsuri, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pentru dezvoltarea bazei materiale, diversificarea, modernizarea şi optimizarea serviciilor culturale necesare comunităților locale, pentru protecția şi promovarea culturii, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural național.

Direcția urmărește să imprime un curs reformator, de substanță, sistemului cultural şi să protejeze cultura de influența nefastă a prostului gust, a kitsch-ului şi non-valorii. În consecința, Direcția își propune realizarea, pe domenii, a unor programe şi proiecte culturale la baza cărora stau următoarele principii enunțate de Ministerul Culturii:

Personal

  • Director executiv interimar: Monica NECULCEA, numită prin OMC 174/2026 din 19.04.2026
  • Compartimentul Monumente Istorice și Arheologie:
    • Cons. superior Trifu VUIȚA
    • Cons. superior Monica NECULCEA
  • Compartimentului Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial: –
  • Compartimentul Cultură, Management, Resurse Umane:
    • Cons. superior Adela-Cristina Tudorescu
  • Compartimentul Financiar-Contabilitate Salarizare Administrativ Achiziții Publice:
    • Cons. superior Mirela CRÎSTA
    • Cons. gradul II Sebastian-Nicolae CĂLINA

Organigrama

Organigrama Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin în format PDF Descarcă 125 kB Document PDF

Rapoarte de activitate