Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin a găzduit astăzi 13 august 2026, expoziția de pictură semnată de artista reșițeancă Livia Frunză, membră a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.
Evenimentul a fost deschis de doamna Neculcea Monica, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, care a adresat un cuvânt de bun venit publicului și a subliniat bucuria de a găzdui, în Galeria instituției, o nouă expoziție. Discursul a evidențiat importanța colaborării cu instituțiile și organizațiile care susțin cultura germană din Banatul Montan, arătând că diversitatea culturală reprezintă una dintre marile bogății ale județului Caraș-Severin, iar cultura germană constituie o parte importantă a acestei identități.
Expoziția doamnei Livia Frunză a fost construită în jurul unor teme care vorbesc despre sensibilitate, familie, amintiri și dragostea pentru locurile și oamenii apropiați. Florile, peisajele, lumina și culoarea care alcătuiesc un univers plastic, iar lucrările doamnei Livia Frunză au transmis publicului o stare și o emoție aparte.
Un loc cu totul special îl ocupă portretul surorii artistei, pe care doamna Livia Frunză îl include, de fiecare dată, în expozițiile ei. Este mai mult decât o lucrare de artă – este un gest de memorie și de iubire. Prin acest portret, sora artistei continuă să fie prezentă și să facă parte din povestea fiecărei expoziții.
În lucrările expuse se regăsește și patrimoniul Reșiței, prin reprezentarea Vilei Koch, aspect remarcat cu deosebită apreciere de reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură. Întâlnirea dintre artă și patrimoniu ceea ce contribuie la păstrarea memoriei locurilor.
Un moment aparte al vernisajului a fost constituit și de prezența unor lucrări realizate de nepoata doamnei Livia Frunză, domnișoara Toni Sara Livia, care a avut curajul și bucuria de a-și prezenta propriile creații în cadrul expoziției: ,,Flutureˮ și ,,Visul Sarei-Vacanțăˮ. Prezența ei alături de bunica sa a reprezentat un frumos exemplu al felului în care pasiunea pentru artă se poate transmite de la o generație la alta.
În continuarea evenimentului a luat cuvântul domnul Erwin Josef Țigla, reprezentantul comunității germane din Banatul Montan, doamna Ada Cruceanu și doamna Dana Bălănescu care au oferit propriile perspective asupra expoziției doamnei Livia Frunză, completând, prin intervențiile lor, dialogul cultural construit în jurul acestui moment artistic.
La finalul întâlnirii, artista Livia Frunză a adresat, la rândul ei, câteva gânduri publicului, vorbind despre lucrările prezentate, despre bucuria de a picta și despre legătura profundă dintre creație.
Expoziția devenind astfel nu doar o prezentare de lucrări, ci și o poveste despre oameni, locuri, amintiri și legături care dăinuie prin artă.
Prin organizarea acestei expoziții, Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin își reafirmă deschiderea către artiștii locali și către inițiativele culturale care contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului artistic și a diversității culturale a județului.
În semn de apreciere și încurajare pentru pictură, Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin a acordat domnișoarei Toni Sara Livia o Diplomă de Participare, gest prin care instituția a dorit să încurajeze acest prim pas în fața publicului și să îi transmită încrederea că talentul și pasiunea merită susținute.
La rândul său, artista Livia Frunză a primit o Diplomă de Apreciere cu prilejul expoziției, în semn de apreciere pentru sensibilitatea și pasiunea cu care artista își construiește parcursul artistic și pentru încrederea acordată Galeriei Direcției Județene pentru Cultură.
Text: Director Neculcea Monica
Foto: Tudorescu Adela Cristina și Cîrsta Mirela

